[Strofa 1]
Cine-a știut primul c-o să dăm cu rațiunea de pământ?
Tu n-ai simțit și n-ai murit cu mine
N-a fost destul și nu mai pot să scot niciun cuvânt
E frig din nou și iar ești singur
Oare e ceva ce pot să-ți mai fur?
[Refren]
Nu mi-am lăsat vreo ușa de scăpare
A patra oară-i cu noroc
Și îți dau ție colacul de salvare;
Tu nu mai poți, dar eu încă mai pot
E mult prea-ntuneric
Tu nu ești vreun înger
Nu mai beau niciodată
Nu mai simt niciodată… până mâine
[Strofa 2]
Încă mai am ore și ți le dau să le aduni în piept
Noi nu ne-am vrut și n-am avut pe nimeni
Încă mai cer ore, mă faci să cred că nimic nu mai e cert
Acum sunt eu iarăși, fără ei, fără noi, fără loc
Fără mine, fără tot
[Refren]
Nu mi-am lăsat vreo ușa de scăpare
A patra oară-i cu noroc
Și îți dau ție colacul de salvare;
Tu nu mai poți, dar eu încă mai pot
E mult prea-ntuneric
Tu nu ești vreun înger
Nu mai beau niciodată
Nu mai simt niciodată… până mâine
[Strofa 3]
Am plecat demult și nimănui nu-i pasă
Că ne-am închis în noi, dar în aceeași casă
Și-mi zici și-mi tipi și simt că vrei să plec
Și știu deja că pe aici n-am să mai trec
[Refren]
Nu mi-am lăsat vreo ușa de scăpare
A patra oară-i cu noroc
Și îți dau ție colacul de salvare;
Tu nu mai poți, dar eu încă mai pot
E mult prea-ntuneric
Tu nu ești vreun înger
Nu mai beau niciodată
Nu mai simt niciodată… până mâine